Back

Peste 70 de participanți au comemorat la Avdarma memoria victemelor foametei din 1946-1947

Astăzi, 8 aprilie 2026, în localitatea Avdarma, UTA Găgăuzia, s-a desfășurat un eveniment comemorativ dedicat victimelor foametei din anii 1946–1947, organizat de Muzeul de Istorie a satului Avdarma, Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova si Ministerul Culturii, în cadrul campaniei „Busola Memoriei”.

Manifestarea a reunit peste 70 de participanți, istorici, cercetători, reprezentanți ai administrației publice locale și membri ai comunității, uniți prin dorința de a onora memoria celor care au suferit în urma politicilor represive ale regimului sovietic.

Programul zilei a debutat cu depuneri de flori la Memorialul „Acı köşesi” din Avdarma, urmate de vizitarea muzeului local, unde participanții au avut ocazia să descopere documente și mărturii relevante despre anii foametei.

Momentul central al evenimentului l-a constituit Conferința științifică dedicată împlinirii a 80 de ani de la începutul foametei în RSS Moldovenească, prilej de analiză a cauzelor și consecințelor acestei tragedii asupra comunităților din sudul țării.

În cadrul conferinței, profesorul Anatol Țăranu a evidențiat caracterul organizat al foametei, subliniind modul în care politicile economice și administrative impuse de regimul sovietic au generat pierderi umane considerabile și au destabilizat profund mediul rural.

La rândul său, Ignat Kazmali a adus în atenție suferința resimțită de locuitorii satelor găgăuze, unde impactul foametei a avut o pondere deosebit de mare, în special în zona de sud a țării.

Rectorul Universității din Comrat, Serghei Zaharia, a accentuat necesitatea implicării tinerilor în procesul de cunoaștere a istoriei locale și a pledat pentru elaborarea și introducerea unei curricule educaționale dedicate istoriei regiunii găgăuze, în vederea consolidării conștiinței istorice și identitare.

În același context, Alexandru Postica, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, a subliniat importanța redenumirii străzilor care poartă numele reprezentanților regimului sovietic, evidențiind responsabilitățile autorităților publice locale în procesul de asumare și valorificare a memoriei colective.

Un mesaj relevant a fost transmis și de primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov, care a amintit că autoritățile locale au adoptat anterior o decizie privind modificarea denumirii unei străzi centrale ce purta numele unui reprezentant al aparatului represiv sovietic, decizie care a fost ulterior anulată prin hotărâre judecătorească.

Evenimentul a fost moderat de Virgiliu Bîrlădeanu, care a evidențiat implicarea comunităților locale, precum cea din Avdarma, în procesul de conservare și valorificare a memoriei istorice la nivel local, subliniind rolul comunităților în transmiterea experiențelor istorice către generațiile tinere.

La final, președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, Alexandru Postica, a adresat un mesaj de recunoștință tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea evenimentului comemorativ, exprimând mulțumiri comunității din Avdarma pentru implicarea constantă în valorificarea memoriei istorice locale.

În același timp, a apreciat sprijinul acordat de partenerii instituționali și de autoritățile publice, subliniind că astfel de inițiative consolidează cultura memoriei și oferă un cadru necesar pentru cercetarea și transmiterea adevărului istoric către generațiile tinere.

De asemenea, a evidențiat importanța solidarității comunitare în susținerea proiectelor dedicate recuperării memoriei victimelor regimului totalitar și a încurajat continuarea eforturilor comune pentru păstrarea demnității memoriei colective.

Prin organizarea acestui eveniment, Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova și partenerii săi au reafirmat angajamentul de a promova cunoașterea istoriei recente și de a menține vie memoria victimelor foametei organizate din anii 1946–1947, una dintre cele mai dramatice pagini din istoria acestui spațiu.