Muzeul Național de Istorie a Moldovei găzduiește, în perioada 7–30 aprilie 2026, o expoziție foto-documentară dedicată uneia dintre cele mai dramatice tragedii din istoria contemporană a Republicii Moldova – foametea din anii 1946–1947.
Vernisajul expoziției va avea loc marți, 7 aprilie 2026, ora 14:00, în holul de la etaj al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, situat pe strada 31 August 1989, nr. 121A, municipiul Chișinău.
Expoziția aduce în atenția publicului mecanismele care au stat la baza foametei din sudul RSS Moldovenești, unde politicile represive ale regimului totalitar-comunist, suprapuse peste efectele unei secete severe, au provocat o catastrofă umanitară soldată cu pierderea a peste 200.000 de vieți omenești.
Documentele istorice evidențiază impactul devastator al foametei asupra localităților din sudul republicii. În unele sate găgăuze, rata mortalității a atins până la 30% din populație în primele luni ale anului 1947, iar raioane precum Vulcănești și Ceadâr-Lunga s-au numărat printre cele mai afectate, înregistrând sute de decese în fiecare lună.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să descopere fotografii de epocă, documente de arhivă, mărturii și materiale istorice provenite din colecțiile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, ale Muzeului de Istorie a satului Avdarma și ale Agenției Naționale a Arhivelor, care contribuie la înțelegerea contextului și consecințelor acestei tragedii.
Expoziția reprezintă un demers de recuperare și valorificare a memoriei istorice, oferind publicului oportunitatea de a cunoaște mai bine una dintre cele mai dureroase pagini din trecutul acestui spațiu.
Perioada de vizitare: 7–30 aprilie 2026
Locația: Muzeul Național de Istorie a Moldovei, str. 31 August 1989, 121A, Chișinău.